Blog

Întrunit la Mangalia în zilele de 4 si 5 iulie 1998, Consiliul Director National al Aliantei Civice a discutat si analizat atât actiunile organizatiei din ultimele luni, cât si evolutia situatiei politice din tara în aceasta perioada.

Concluziile acestei analize au fost:
1. Imobilismul si lipsa de activitate ale Conventiei Democrate, prelungite si în intervalul de timp analizat, confirma corectitudinea deciziei de autosuspendare a Aliantei Civice din cdr. Din pacate, nici un element aparut între timp nu pledeaza pentru întreruperea acestei masuri pe care nefunctionarea Conventiei tinde, dimpotriva, sa o transforme în hotarâre definitiva.

Lipsa de reactie a CDR, nu numai la semnalul de alarma reprezentat de gestul Aliantei Civice, ci si la gravele semnale ale vietii politice, apare cu atât mai periculoasa, cu cât ea se petrece pe fundalul eforturilor depuse pentru refacerea vechiului FSN. Nu numai discutiile purtate în acest sens, ci si numeroase actiuni comune – de la votarea reprezentantilor CNA, pâna la întelegerile avute în privinta restructurarii regiilor si la crearea agentiei pentru fostele IAS – o demonstreaza fara dubii.

2. Alianta Civica solicita partidelor din Conventia Democrata, de care o leaga în continuare idei si principii, sa înteleaga faptul ca, în acest moment dificil si determinant al istoriei noastre, au datoria sa fie preocupate de interesele tarii si nu de cele stricte de partid, si cu atât mai putin de interesele conducerilor acestor partide sau ale unor persoane din aceste conduceri. Cei ce vor sa construiasca o democratie trebuie sa functioneze ei însisi democratic si potrivit principiilor enuntate în documentele contitutive. În acest sens, Alianta Civica crede ca partidele Conventiei Democrate trebuie sa se restructureze si sa-si geseasca strategiile comune, în absenta carora apartenenta la CDR este un act formal, cu minime sanse politice.

3. Alianta Civica sprijina în continuare proiectul legii pentru accesul la dosare în forma initiala, prezentata de senatorul Ticu Dumitrescu, considerând ca numai scoaterea dosarelor si a arhivelor de sub controlul serviciilor secrete le poate pune la adapost de manipularea politica si poate duce la transformarea adevarului într-un element de curatire a vietii publice, în spiritul punctului 8 din declaratia de la Timisoara. În acest sens, Alianta Civica considera dosariada dezlantuita în ultimele saptamâni un rusinos exemplu de folosire demagogica si de compromitere de catre clasa politica a ideii, sustinuta de ani de zile de întreaga societate civila, potrivit careia numai aflarea adevarului poate duce la însanatosirea si reconcilierea societatii românesti. Alianta Civica solicita Camerei Deputatilor si Parlamentului, în ansamblu, ca prin votul lor sa dea acestei idei locul pe care-l merita în legislatia României.

4. Alianta Civica crede ca iluziile instituirii unui stat de drept nu au nici o sansa sa devina realitate atâta vreme cât justitia, chiar daca este independenta de celelalte puteri ale statului, prin unele decizii lasa impresia ca nu este independenta de interesele oculte ale unor forte politice sau mafiote. Consiliul Director National al Aliantei Civice îsi exprima consternarea si revolta în fata faptului ca nu s-au finalizat înca dosarele vinovatilor de mortii revolutiei; ca nu s-a început înca instrumentarea juridica a dosarului din 13 – 15 iunie 1990; ca verdictul dat în procesul mineriadei din septembrie 1991 conduce lucrurile spre derizoriu; ca actiunea justitiei împotriva marilor afaceri de coruptie este cu atât mai lenta si mai neeficienta cu cât se descopera mai multi demnitari implicati în ele. Alianta Civica îsi exprima sprijinul pentru acei amgistrati dispusi sa-si respecte propria demnitate si demnitatea justitiei si îsi propune sa militeze pentru solidarizarea societatii civile în jurul ideilor de justitie si de corectitudine juridica, în absenta carora însanatosirea vietii publice este de neconceput.

5. În perspectiva acesor concluzii, Alianta Civica îsi propune sa continuie sa exercite presiuni asupra clasei politice în sensul responsabilizarii acesteia atât în raport cu propriile promisiuni electorale, cât si în raport cu nevoile si cerintele stringente ale societatii. În ceea ce o priveste, Alianta Civica va continua sa se defineasca în functie de ideile pentru realizarea carora a luat fiinta în urma cu opt ani, dupa cum va continua sa-si defineaasca prietenii – indiferent pe ce treapta sociala sau politica s-ar afla – în functie de fidelitatea fata de aceste idei.

Mangalia, 5 iulie 1998