Ana Blandiana

Momentul Unirii din 1918 a fost punctul cel mai de sus pe care destinul istoric al românilor l-a atins, cel mai greu examen în fata caruia am fost pusi vreodata si pe care, printr-un imens efort de încordare a tuturor fortelor sociale si politice, am reusit sa-l trecem cu stralucire. Uriasul entuziasm popular si-a gasit sprijin în autoritatea Coroanei si a puterilor statului, în inteligenta si patriotismul politicienilor, în spiritul de initiativa al clasei mijlocii si al investitorilor straini, încât în scurt timp – dar din pacate pentru scurt timp – România a devenit o democratie de tip occidental si un stat de drept cu o economie prospera.

Ca si în 1918, istoria Europei, si chiar a lumii, se reasaza azi din temelii, încât, asemenea tuturor popoarelor din jurul nostru, suntem din nou în fata unui examen pe care, daca nu-l vom trece acum, nu stim când si daca ni se va mai oferi prilejul sa-l trecem.

Aniversarea Marii Uniri din 1918 ne obliga sa facem analizele necesare, evaluând stadiul în care ne aflam azi, comparativ cu idealurile enuntate în cele noua puncte ale Declaratiei de la Alba Iulia. Atunci, în lunile de razboi, de tratative si hotarâri cruciale, iar mai târziu în anii României interbelice, marii barbati ai tarii au reusit miracolul de a se supune vointei populare si de a o înfaptui. Ce ne-a împiedicat pe noi, generatia iesita din comunism prin sacrificiul tinerilor din Decembrie, sa fructificam, în conditii poate mai putin grele decât atunci, sansa libertatii?

Este foarte târziu, dar înca nu prea târziu.

În acest moment solemn, de aniversare a unei apoteoze pe care am fost în stare sa o construim în conditii incredibil de grele în urma cu opt decenii; în acest moment determinant pentru tot ce ni se va întâmpla multe decenii de acum înainte, Alianta Civica vine în fata Dumneavoastra, pentru a-si prezenta analiza, concluziile si solutiile. Ele sunt urmatoarele:

1. Articolul 43/1 din Constitutie enunta obligatia statului de a lua „masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent”. Iar articolul 134/1 precizeaza: „Economia României este o economie de piata”. Dar deocamdata tara se afla într-o grava criza economica si sociala.

Raspunderea pentru aceasta stare de lucruri revine, într-o masura mai mare sau mai mica, întregii clase politice, întrucât toate partidele parlamentare s-au succedat la guvernare, un timp mai lung sau mai scurt, din 1990 si pâna astazi. Dar în timp ce opozitia nu se considera responsabila nici pentru trecut, nici pentru prezent, coalitia de guvernare pare incapabila sa se rupa de inertia vechilor structuri înca dominante, sa conceapa si sa realizeze un program concret si ferm de reforma. Sistemul democratic al tarii în ansamblul sau este subminat de rafuieli politicianiste si de o perpetua campanie electorala, care favorizeaza doar ascensiunea partidelor extremiste.

În acest ritm de deteriorare a relatiilor politice, în urmatoarele câteva luni România risca sa falimenteze politic, economic si social. Ea nu va mai fi considerata un interlocutor credibil pentru comunitatea internationala, iar locuitorii vor fi obligati sa traiasca într-o stare endemica de saracie si subdezvoltare.

De capacitatea clasei politice de a-si parasi interesele personale si de partid pentru a se pune în slujba intereselor publice, ca si de rapiditatea si responsabilitatea acestei reactii în perioada imediat urmatoare depind redresarea – înca posibila – si destinul nostru, al tuturor, pentru o lunga perioada de timp.

2. Restituirea proprietatii particulare existente anterior regimului comunist sau, acolo unde este posibil, plata compensatiilor reale la valoarea pietii reprezinta o conditie prioritara pentru orice revenire la normalitate.

De asemenea, proprietatile apartinând cultelor, institutiilor culturale, asezamintelor spitalicesti, fundatiilor, Academiei Române trebuie sa fie restituite si întoarse la menirea lor. Pâna la votarea legilor care sa dea o definitie si un statut clar proprietatii, prin garantarea, nu doar ocrotirea ei, nu avem cum sa consideram România un stat de drept, nu avem cum sa fim luati în consideratie pentru accesul în structurile nord – atlantice si europene. Partidele care voteaza împotriva acestor legi voteaza în fapt împotriva interesului national de integrare a României în sistemul democratiilor moderne si pentru recaderea noastra în zona tulbure a intereselor rasaritene.

3. Problema agrara a fost întotdeauna problema numarul unu a României. În cadrul definirii proprietatii, clarificarea juridica a proprietatii funciare este cea mai stringenta, pentru ca de ea depinde nu numai situatia unui important segment social, ci si hrana întregii populatii. Contradictiile legii fondului funciar din 1991, ca si întârzierea corectarii lor în Parlament, blocheaza eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie si, implicit, accesul la credite al unui mare numar de agricultori. Mentinerea structurilor vechi în agricultura de stat a dus ani de zile la deturnarea subventiilor pentru agricultura, discriminându-i pe micii producatori. În lipsa unor credite accesibile lor, taranii se afla în imposibilitatea de a achizitiona utilaje si materiale, ceea ce împiedica dezvoltarea unei agriculturi intensive. Ca si în alte tari, statul va trebui sa intervina prin organizarea unui Credit Agricol favorizant si prin sprijinirea produselor agricole românesti pe piata interna.

4. Articolul 120, alineatele 1 – 3, din Constitutie, formuleaza explicit atributiile autoritatilor administratiei publice locale. Aceste atributii se exercita însa dificil si limitat din cauza lipsei unei legislatii prin care sa se reglementeze mijloacele de actiune si resursele necesare.

Solicitam adoptarea cât mai grabnica a legilor descentralizarii administratie publice, care sa dea autoritatilor locale posibilitatea juridica, materiala si financiara de a gospodari treburile comunitatilor respective. Aceste legi sunt: legea administratiei publice locale, legea patrimoniului public si privat, legea concesiunii, legea gospodariei comunale sau a serviciilor publice locale, legea ordinii publice. Adoptarea lor cu prioritate ar permite sa functioneze, în locul principiului centralist de sorginte comunista, principiul subsidiaritatii si ar face posibila delegarea în egala masura a competentelor si a raspunderilor catre autoritatile locale, cele mai în drept sa identifice si sa rezolve problemele.

5. Oricât de greu de înfaptuit, realizarea reformei nu este facultativa, ci singura modalitate de supravietuire si integrare în contextul mondial. Dar reforma economica si prioritatea ei, privatizarea marii industrii, nu se pot realiza fara acoperirea obligatorie a unor costuri sociale. Pentru ca reforma sa se produca este nevoie de vointa politica si de bani. Vointa politica este, însa, de noua ani paralizata de calcule electorale, iar resursele lipsesc pentru ca aproape jumatate din economia României apartine economiei subterane. În aceste conditii, realizarea reformei depinde în mod direct de lupta împotriva coruptiei. Consideram ca gravitatea exceptionala a situatiei impune adoptarea unor masuri exceptional de grave. Cerem Parlamentului României votarea fara întârziere a unui set de legi preconizând pedepse drastice în vederea eradicarii coruptiei si a mecanismelor care au dus la proliferarea ei. Cerem considerarea coruptiei demnitarilor si a magistratilor drept cea mai periculoasa forma de coruptie si pretindem pedepsirea ei exemplara.

6. Votul universal, egal, secret si liber exprimat, ca si dreptul la vot sunt înscrise în Constitutie în articolele 59/1 si 34/1.

Scrutinul pe lista, practicat începând din 1990, a demonstrat ca parlamentarii se simt raspunzatori în primul rând fata de conducerile partidelor respective, sau nici macar fata de ele, în timp ce preocuparile si nevoile alegatorilor ramân în cel mai bun caz pe un plan secundar. Pentru ca exercitarea dreptului de vot si controlul alegatorilor asupra alesilor sa devina realitati, propunem legiferarea scrutinului uninominal pentru alegerile la una dintre Camerele Parlamentului, sau a celui mixt la ambele Camere.

7. Drepturile cetatenilor apartinând minoritatilor sunt si se cuvin rezolvate în continuare potrivit prevederilor constitutionale si conventiilor internationale la care România este parte.

„Nu vrem sa devenim din asupriti asupritori”, principiul nobil lansat de Iuliu Maniu la Alba Iulia, trebuie respectat cu sfintenie, în sensul nu numai al tolerantei depline fata de minoritatile etnice, dar si al încurajarii dorintei acestora de a-si pastra identitatea si traditiile.

Un tânar are dreptul de a învata în limba materna de la începutul scolii pâna la atingerea celor mai înalte titluri academice. Exercitarea acestui drept nu trebuie sa duca la aparitia unor forme de segregare educationala.

Reglementarea drepturilor minoritatilor trebuie asigurata prin crearea si aplicarea unui sistem legislativ complet si coerent. Consideram ca ea ramâne incompatibila cu separarea comunitatilor minoritare de cele românesti sau izolarea celor românesti acolo unde ele sunt minoritare.

Legislatia pentru protejarea minoritatilor etnice din România trebuie sa fie gândita astfel încât sa poata fi corelata cu legislatia în materie a statelor vecine unde exista minoritati românesti si pusa într-o relatie de echivalenta si reciprocitate.

Pastrarea identitatii culturale si religioase a românilor din statele învecinate – Ucraina, Serbia, Bulgaria si Ungaria – constituie o îndatorire politica, materiala si morala a clasei politice si a societatii românesti. Aceasta îndatorire se materializeaza prin sprijinul permanent si adecvat care trebuie dat comunitatilor românesti, potrivit tratatelor semnate cu tarile limitrofe si potrivit cu reglementarile internationale la care au aderat partile în cauza.

Relatia cu Republica Moldova trebuie sa fie una de sprijin constant în nevoile si pericolele comune.

8. La noua ani de la revolutia din decembrie 1989, sute de mii de condamnari penale, cu caracter politic, sunt înca în vigoare din punct de vedere juridic. Este greu de înteles de ce puterea democratica, statul de drept din România recunosc prin pasivitate valabilitatea acestor sentinte ale justitiei de clasa, care au decimat generatia fauritorilor Unirii si au deformat grav destinul urmasilor acestora.

Solicitam adoptarea unei legi care sa instituie o procedura directa si rapida de anulare a acestor sentinte în substanta si consecintele lor, inclusiv confiscarile de avere ce le-au însotit. Solutia poate fi instrumentata de Parlamentul României ca for legiuitor, deoarece aceste condamnari au fost date pe baza unor anume articole ale Codului Penal cu evident caracter totalitar, cu trimiteri la fapte definite de catre regimul comunist drept „crime” politice (art. 207, 208, 209, 193/1 etc.).

În acelasi spirit, trebuie anulate toate sechelele vechii legislatii inspirate de lupta de clasa si care dau înca functionarii justitiei românesti un caracter anacronic ce o priveaza de respectul si încrederea publica. De altfel, justitia este înca datoare populatiei României cu instrumentarea si elucidarea marilor mistere ale revolutiei, ale mineriadelor, ale tulburarilor de la Târgu Mures, ca si a proceselor unor tortionari care traiesc printre noi, insultându-si prin impunitate fostele victime.

9. Reforma este indivizibila. Nici una dintre masurile de reforma nu se poate realiza fara reforma morala. Consideram ca printre deciziile care ar putea reglementa si însanatosi viata politica, institutiile si mentalitatile publice se numara legea raspunderii ministeriale, legea functionarului public, posibilitatea ridicarii imunitatii parlamentare cu majoritate simpla si, mai ales, legea accesului la dosarul propriu si pentru deconspirarea fostei securitati.

Acestea i-ar obliga pe demnitarii care compromit ansamblul vietii politice sa fie trasi la raspundere, sa fie demisi sau sa se retraga, eradicând astfel climatul de confuzie si sfidare în care traim. De asemenea trebuie sa se produca o stricta delimitare între domeniul public si cel privat, demnitarii neavând dreptul sa functioneze în perioada mandatului ca oameni de afaceri, excluzându-se astfel posibilitatea amestecului incorect al celor doua tipuri de putere: politica si economica. Pe de alta parte, privilegiile materiale ale parlamentarilor si demnitarilor vor trebui anulate sau reduse, în concordanta cu standardul populatiei tarii.

O austeritate decenta va trebui impusa oricaror forme de protocol, ca si întregii vieti publice. Alaturi de impunerea unui regim de functionare cât mai transparenta a institutiilor statului, aceasta ar putea duce la o reapropiere între cei ce aleg si cei alesi si la o reabilitare a mecanismelor democratiei.

Aceste adevaruri nu sunt noi. Imensul procentaj al absenteistilor din sondajele de opinie spune, dimpotriva, ca toata lumea le stie, dar putini mai spera ca ele sa devina realitate. Toata lumea, cu exceptia clasei politice, a acelora de datoria carora tine transformarea principiilor în fapte. De ce? De ce, într-o tara bogata, am ajuns saraci? De ce, într-o tara a inteligentelor native, am ajuns sa fim dominati de prostie, smecherie si impostura? De ce elitele tinere ne parasesc, negasindu-si locul într-o tara care are atâta nevoie de ele? De ce statul a fost pradat si slabit sub pretextul privatizarii? De ce clasa de mijloc, care este temeiul oricarei societati democratice, este strivita de concurenta economiei subterane? De ce în loc de fapte este preferat vacarmul politic, în fata caruia competentele se retrag, iar munca onesta se simte umilita si renunta? Atâtea întrebari carora trebuie sa le raspunda clasa noastra politica. De clasa politica, periculos de rupta de interesele populatiei, mai depinde înca salvarea tarii. De redresarea ei si de felul în care ea va fi în stare sa-si depaseasca interesele personale sau de partid depinde daca România va reusi sa nu-si rateze sansele integrarii economice, politice si militare în nucleul de civilizatie si rationalitate al Europei. Acestei clase politice se adreseaza Alianta Civica azi, cerându-i sa se trezeasca din egoism si nepasare, sa-si asume curajul responsabilitatii si riscul schimbarii. Acestei clase politice, Alianta Civica îi cere sa-si asume cele noua puncte ale prezentului Apel, care rezuma conditiile reintegrarii noastre nu numai în Europa, ci si în propria noastra istorie. Este foarte târziu, dar înca nu prea târziu.

Bucuresti, 29 noiembrie 1998