Ana Blandiana

Preambul

Art. 1.
(1) Legile constitutionale, celelalte legi, precum si celelalte reglementari legale, interpretarea si aplicarea lor trebuie sa fie conforme Cartei Drepturilor si Libertatilor Fundamentale.

(2) Drepturile si libertatile fundamentale care figureaza în prezenta Carta sunt protejate de catre Sectia pentru Controlul Respectarii Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, care va fi stabilita prin Constitutie, în cadrul Curtii Supreme de Justitie. Organizarea si functionarea Sectiei pentru Controlul Respectarii Drepturilor si Libertatilor Fundamentale se vor stabili prin Legea Organica a Curtii Supreme de Justitie.

· Principii

Art. 2.
(1) Toti oamenii sunt liberi si egali în drepturile, libertatile si îndatoririle lor, fara nici o deosebire de sex, rasa, culoare a pielii, religie, opinie, origine etnica, origine sociala, avere sau apartenenta la o minoritate nationala.

(2) Nimeni nu poate fi obligat sa-si declare convingerile politice, religioase ori de alta natura.

(3) Orice persoana este libera sa-si aleaga sau sa-si proclame nationalitatea.

(4) Este interzisa orice masura menita sa lipseasca o persoana de identitatea sa nationala.

Art. 3.
Membrii minoritatilor nationale sau etnice au dreptul:

a) sa-si pastreze si sa-si dezvolte împreuna cultura proprie;

b) sa difuzeze si sa primeasca informatii în limba materna;

c) sa se constituie în asociatii cu caracter national sau etnic;

d) sa-si înfaptuiasca educatia în limba materna;

e) sa foloseasca limba materna în raporturile oficiale;

f) sa participe la rezolvarea problemelor privitoare la minoritatile carora le apartin.

Art. 4.
(1) Statul român este un stat de drept, democratic, întemeiat pe respectarea legii în litera si spiritul ei, pe separarea puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca, pe pluralismul politic si îndeosebi pe dreptul la existenta mai multor partide politice, pe libertatea si egalitatea deplina a tuturor cetatenilor.

(2) Orice persoana este îndreptatita sa faca ceea ce legea nu interzice si nu poate fi constrânsa sa desfasoare activitati la care nu este obligata prin legi conforme Constitutiei.

(3) Nici o doctrina politica si nici o religie nu pot revendica sau dobândi o pozitie dominanta sau privilegiata în .stat

(4) Cultele religioase se administreaza în mod autonom si pot constitui ordine religioase si alte institutii ecleziastice în totala independenta fata de stat.

(5) Sunt interzise organizatiile de orice fel care prin ideologia sau actiunile lor tind, fatis sau într-ascuns, sa instaureze puterea politica a unui partid unic sau un stat de tip totalitar.

Art. 5.
(1) Drepturile si libertatile fundamentale nu pot fi suprimate sau restrânse prin nici un fel de norme.

(2) Tratatele sau acordurile internationale, ratificate de România sau la care ea a aderat, privind, direct sau indirect, drepturile si libertatile fundamentale, se aplica fara restrictii pe teritoriul României.

(3) Normele privind drepturile si libertatile fundamentale consacrate de prezenta Carta se interpreteaza si se aplica în conformitate cu litera si spiritul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu tratatele si acordurile internationale asupra drepturilor economice si sociale.

Art. 6.
(1) Oricine are dreptul sa opuna rezistenta persoanelor sau grupurilor organizate de orice fel care ar încerca sa suprime drepturile si libertatile fundamentale consacrate prin prezenta Carta, daca fortele de ordine instituite de Constitutie nu pot sau nu considera necesar sa le apere.

(2) Nici o masura coercitiva nu poate fi luata contra unei persoane sub motiv ca cere recunoasterea sau realizarea drepturilor si libertatilor fundamentale consacrate de prezenta Carta.

Art. 7.
Toate drepturile si libertatile fundamentale consacrate prin prezenta Carta sunt obligatorii pentru puterile legiuitoare, executiva si judecatoreasca, în întreaga activitate a acestora.

· Drepturile civile si politice

Art. 8.
(1) Fiinta umana este valoarea suprema. Statul este obligat sa ocroteasca si sa contribuie la dezvoltarea personalitatii umane.

(2) Orice persoana are dreptul de a i se recunoaste capacitatea juridica.

(3) Orice persoana are dreptul la viata si la asigurarea integritatii fizice si morale. Viata umana se cuvine ocrotita chiar înainte de momentul nasterii.

(4) Pedeapsa cu moartea este abolita, cu exceptia cazurilor prevazute de legile martiale în timp de razboi.

Art. 9.
(1) Oricine are dreptul la libertate si la siguranta persoanei. Nimeni nu poate fi retinut sau arestat decât daca:

a) a fost condamnat definitiv pentru savârsirea unei infractiuni;

b) retinerea sau arestarea este necesara în interesul unei cercetari bazate pe indicii temeinice privind savârsirea unei infractiuni. Retinerea sau arestarea nu poate fi dispusa decât de judecatorul competent, în baza unui mandat scris si motivat în fapt si în drept, emis în conditiile prevazute de lege si dupa ce persoana a fost interogata si i s-a comunicat într-un mod inteligibil pentru ea temeiurile privarii de libertate, precum si dreptul de a fi asistata de un aparator ales sau numit din oficiu în conditiile legii. În termen de 24 de ore, persoana retinuta sau arestata trebuie adusa în fata judecatorului sau instantei judecatoresti competente, care va statua în urmatoarele 24 de ore asupra legalitatii, temeiniciei si necesitatii de a se mentine masura retinerii sau arestarii.

(2) În tot cursul procesului, persoana retinuta sau arestata se poate adresa organului de urmarire penala sau instantei judecatoresti competente pentru a cere revocarea, cu sau fara cautiune, conform legii, a masurii pe care o considera ilegala.

(3) Persoana supusa unei masuri privative sau restrictive de libertate ilegale are dreptul de a cere în justitie repararea pagubei suferite.

(4) Despre masura retinerii sau arestarii va fi înstiintata, în termen de 24 de ore, persoana indicata de cel retinut sau arestat ori rudele apropiate.

(5) O persoana nu poate fi internata, fara consimtamântul ei, într-o

institutie medicala pentru tratament decât în conditiile stabilite de lege si în temeiul unei masuri judecatoresti dispuse în termen de 48 de ore din momentul sesizarii facute de organul medical competent. În cazuri temeinic justificate din punct de vedere medical, instanta judecatoreasca poate amâna pronuntarea hotarârii sale pentru un termen de maximum 30 de zile, calculat de la aceeasi sesizare.

Art. 10.
Orice persoana are dreptul la libertatea de gândire, de constiinta si religie. Oricine are libertatea de a-si manifesta si de a-si practica în mod individual sau colectiv religia, precum si de a o schimba. Nici un fel de restrictii nu pot fi impuse în aceasta privinta, decât în cazurile si în conditiile prevazute de lege, într-o societate democratica.

Art. 11.
(1) Orice persoana are dreptul sa-si exprime si sa-si raspândeasca în mod liber, individual sau colectiv si prin orice mijloace de comunicare opiniile, ideile si convingerile. Cenzura sub orice forma este interzisa.

(2) Libertatea de exprimare cuprinde si dreptul de a primi, fara îngradiri si indiferent de frontiere, date si informatii din partea autoritatilor publice.

(3) Libertatea de exprimare si dreptul de a primi date si informatii pot fi restrânse numai în cazurile si în conditiile expres prevazute de lege, într-o societate democratica.

Art. 12.
Domiciliul este inviolabil. Patrunderea în domiciliul unei persoane, fara consimtamântul acesteia, este admisa numai în baza unei dispozitii scrise si motivate, în fapt si în drept, emise de un organ judiciar competent, în cazurile si în conditiile prevazute de lege si numai daca este necesara, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, apararea ordinii publice, preîntâmpinarea unei infractiuni, ocrotirea vietii, a integritatii corporale si a sanatatii publice ori individuale si a libertatilor fundamentale.

Art. 13.
(1) Orice persoana are dreptul de a-si alege în mod liber domiciliul si resedinta, de a se deplasa în cuprinsul tarii, de a iesi din tara sau de a reveni oricând, în conformitate cu legile în vigoare, care însa nu pot contraveni drepturilor si libertatilor fundamentale consacrate de prezenta Carta.

(2) Nici un cetatean român nu poate fi constrâns sa-si paraseasca tara. Cetatenii straini nu pot fi expulzati din România decât în cazurile si în conditiile expres prevazute de lege.

Art. 14.
(1) Intimitatea vietii particulare si familiale precum si secretul corespondentei si al comunicarilor de orice fel sunt garantate prin lege. Masurile care se abat de la acest principiu trebuie sa fie expres prevazute de lege si sa fie decise numai de organele judiciare competente.

(2) Este interzisa culegerea sub orice forma de date sau informatii cu privire la persoane si la familiile lor, în afara de cazurile în care o atare actiune este necesara, într-o societate democratica, pentru descoperirea, în conditiile prevazute de lege, a unor infractiuni.

Art. 15.
Drepturile personalitatii sunt ocrotite de lege. Dintre aceste drepturi fac parte: dreptul la nume, dreptul la onoare, dreptul la reputatie, dreptul la intimitate si la libertatea vietii particulare, dreptul moral de autor, dreptul moral de inventator, dreptul asupra imaginii proprii. Enumerarea acestor drepturi este nelimitativa.

Art. 16.
Orice autor de opere literare, artistice sau stiintifice, ori de descoperiri stiintifice sau tehnice are dreptul la ocrotirea intereselor sale morale si materiale.

Art. 17.
(1) Orice persoana are dreptul la proprietate particulara si la mostenire. Atributele dreptului de proprietate sunt aceleasi pentru toate persoanele fizice si juridice, în afara de cazurile în care legea dispune altfel, fara a încalca însa drepturile si libertatile fundamentale consacrate de Carta.

(2) Categoriile de bunuri excluse din circuitul civil sau care pot face obiectul numai al anumitor persoane trebuie prevazute de constitutie. Excluderea sau limitarea dreptului de proprietate pentru cetatenii straini sau pentru cetatenii români care nu au domiciliul sau resedinta în România trebuie prevazute de Constitutie.

(3) Exercitarea dreptului de proprietate nu poate vatama drepturile altor persoane, interesele publice recunoscute prin lege, mediul înconjurator, sanatatea publica sau individuala.

(4) Exproprierea unor bunuri se poate face numai prin lege, numai pentru cauze de utilitate publica si numai dupa o justa si prealabila despagubire, stabilite de comun acord cu proprietarul expropriat sau, în caz de neîntelegere, pe calea justitiei.

Art. 18.
Taxele si impozitele nu pot fi stabilite decât prin lege.

· Drepturile economice, sociale si culturale

Art. 19.
(1) Orice persoana are dreptul sa-si aleaga în mod liber pregatirea profesionala, profesia si locul de munca. Conditiile si limitarile în exercitarea anumitor profesii pot fi stabilite, în cazuri exceptionale, numai prin lege.

(2) Statul are obligatia sa stabileasca salariul minim pe economie, ajutorul de somaj, masurile de protectie, securitatea si igiena muncii, regulile specifice de ocrotire a muncii femeilor, tinerilor si persoanelor handicapate, precum si sistemul de pensii si asigurari sociale.

(3) Toti salariatii au dreptul la odihna, timp liber, concedii periodice platite si la remunerarea zilelor de sarbatoare.

(4) Durata maxima a zilei de munca este de 8 ore, iar a saptamânii de lucru de 5 zile, cu exceptia cazurilor când prin contracte se convine altfel.

(5) Munca fortata este interzisa.

Art. 20.
(1) Oricine are dreptul sa se asocieze în mod liber cu alte persoane în scopul ocrotirii intereselor sale sociale si economice.

(2) Sindicatele si gruparile profesionale sunt independente fata de stat si de partidele politice.

(3) Limitarea numarului sindicatelor si tratamentul preferential acordat unui sindicat dintr-o unitate ori o ramura a economiei sunt interzise.

(4) Înfiintarea si functionarea sindicatelor nu pot fi supuse decât limitelor legale care constituie masuri necesare într-o societate democratica pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale altora.

(5) Dreptul la greva este garantat în conditiile stabilite de lege.

Art. 21.
Toti salariatii au dreptul la o remunerare nediscriminatorie pentru o munca de valoare egala si de natura sa le asigure un nivel de viata civilizat pentru ei si familiile lor; îndeosebi, femeile trebuie sa se bucure de conditii nediscriminatorii, de munca si remunerare.

Art. 22.
(1) Orice persoana are dreptul la protectia sanatatii.

(2) Statul are obligatia sa înfiinteze si sa organizeze servicii de consultatii si educatie în scopul îmbunatatirii sanatatii populatiei.

(3) Toti cetatenii au dreptul, sub forma unei asigurari publice, la asistenta si îngrijire medicala gratuita, în conditiile prevazute de lege.

Art. 23.
(1) Dreptul la educatie este garantat fiecarui cetatean, în conformitate cu exigentele unei societati democratice.

(2) Persoanele particulare, organizatiile sau asociatiile cu caracter privat, inclusiv confesional, pot organiza, în conditiile prevazute de lege, institutii de învatamânt.

(3) Continutul învatamântului, în ansamblul lui, nu poate fi structurat în functie de orientarile unor doctrine politice, ideologice, filosofice, religioase sau nationaliste.

(4) Criteriile de ordin etnic nu pot conditiona accesul la învatamânt.

(5) Statul garanteaza prin lege autonomia universitara.

(6) Integrarea scolara si profesionala a persoanelor handicapate este favorizata prin servicii adecvat instituite.

Art. 24.
Orice cetatean are drept de acces la patrimoniul cultural si de a participa la viata culturala.

Art. 25.
(1) Orice persoana are dreptul sa traiasca într-un mediu de viata favorabil.

(2) Orice cetatean are dreptul sa obtina în mod periodic informatii concrete asupra mediului ecologic în care traieste si asupra resurselor naturale.

· Protectia juridica a drepturilor si libertatilor fundamentale

Art. 26
(1) Dreptul la petitie este garantat: oricine are dreptul sa adreseze, în numele sau propriu sau în grup, organelor de stat si organelor autonome ale administratiei locale, cereri, propuneri sau plângeri privind chestiuni de interes public sau comun.

(2) Dreptul de petitionare nu poate fi folosit în cazuri care interfereaza cu independenta Justitiei.

(3) Dreptul de petitionare nu poate fi folosit în scopul de a incita la violarea drepturilor si libertatilor fundamentale garantate de Carta.

Art. 27.
(1) Orice persoana are dreptul de a se adresa Justitiei, în conditiile prevazute de lege, în scopul recunoasterii apararii si realizarii în mod echitabil si într-un rastimp rezonabil a drepturilor sale. Justitia se înfaptuieste prin organele jurisdictionale, instituite de lege, independente si impartiale, cu respectarea în fata lor a egalitatii tuturor partilor prin dezbateri contradictorii, publice si desfasurate într-o limba cunoscuta de toate partile. Când un justitiabil nu cunoaste limba în care au loc dezbaterile sau nu o cunoaste suficient, este obligatorie asigurarea unui interpret. Judecata în sedinta secreta este admisa numai în cazurile si în conditiile prevazute de lege într-o societate democratica.

(2) Elementele probatorii procurate prin încalcarea principiilor enuntate mai sus nu au forta doveditoare în proces.

(3) Înfiintarea de tribunale exceptionale este interzisa.

(4) Actele de drept administrativ pot fi atacate în justitie de persoanele vatamate moral si material în drepturile si interesele lor legitime prin aceste acte sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva un drept recunoscut prin lege; instantele sesizate pot sa anuleze actele administrative ilegale si sa hotarasca reparatii materiale ori morale pentru prejudiciile suferite de reclamant.

(5) Actele de drept administrativ care vatama drepturile si libertatile fundamentale consacrate prin prezenta Carta nu pot fi excluse din competenta justitiei.

(6) Prejudiciile materiale si morale cauzate printr-o hotarîre judecatoreasca nedreapta sau prin una de drept administrativ îi îndrituiesc pe cei vatamati sa obtina despagubiri materiale si morale adecvate.

Art. 28.
(1) Infractiunile si sanctiunile corespunzatoare lor pot fi stabilite numai prin lege.

(2) Vinovatia penala va fi stabilita numai de tribunalul competent, conform legii.

(3) Orice persoana învinuita de savârsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata, pâna la proba contrara. Aceasta proba trebuie administrata de catre acuzare în cadrul unui proces public, cu asigurarea tuturor garantiilor prevazute de dreptul procesual penal intern, precum si de documentele internationale în materie, inclusiv de Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

(4) Vinovatia penala nu poate fi decât individuala. Orice forma de raspundere penala colectiva este interzisa.

(5) Orice persoana învinuita de savârsirea unei infractiuni are dreptul:

a) sa fie informata de îndata, amanuntit si într-un mod inteligibil pentru ea, despre natura si motivele învinuirii ce i se aduce;

b) sa i se comunice de catre organul de urmarire penala si de catre

instanta judecatoreasca dreptul de a refuza sa faca declaratii împotriva sa ori de a se recunoaste vinovata, învederându-i-se însa interesul de a da personal explicatii asupra faptei imputate, precum si consecintele eventuale ale refuzului de a da declaratii.
c) sa i se înlesneasca procurarea si administrarea tuturor probelor în aparare si sa i se asigure în acest scop timpul necesar;

d) sa i se dea posibilitatea de a se apara personal sau cu concursul unui aparator ales, iar în cazul în care nu dispune de mijloacele materiale necesare pentru a-si angaja un aparator, iar legea ori înfaptuirea justitiei o impun, sa i se asigure asistenta juridica gratuita;

e) sa i se asigure în tot timpul procesului comunicarea libera cu aparatorul sau;

f) sa nu faca declaratii contra sotului sau sotiei, copiilor sau rudelor;

g) sa i se puna la dispozitie înainte de începerea judecatii, cât timp este necesar, dosarul cauzei pentru a-l putea studia personal si prin aparatorul sau;

h) orice persoana condamnata penal are dreptul de a se adresa instantei judecatoresti competente sa verifice legalitatea si temeinicia hotarârii de condamnare.

(6) Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit pentru aceeasi fapta penala, chiar sub o alta calificare, fapta pentru care a fost anterior judecata definitiv.

(7) Nici o persoana nu poate fi urmarita sau condamnata pentru o fapta care, în momentul când a fost savârsita, nu era prevazuta de legea penala. De asemeni, nimeni nu poate fi supus unei pedepse mai aspre decât aceea aplicabila în momentul savârsirii faptei.

(8) O lege penala poate fi aplicata retroactiv numai daca este mai favorabila inculpatului.

(9) Dispozitiile sus-mentionate nu pot împiedica judecarea si sanctionarea unei persoane vinovate de savârsirea unei infractiuni care, în momentul comiterii ei, constituie fapta penala potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.(10) Raspunderea pentru infractiunile contra pacii si omenirii este imprescriptibila.

Art. 29.
(1) Orice persoana se poate adresa instantelor judecatoresti de drept comun pentru apararea si realizarea drepturilor si libertatilor fundamentale încalcate. Cauzele având un atare obiect se judeca de urgenta, în termen de cel mult 2 luni de la sesizarea instantei. Dupa epuizarea tuturor cailor de atac de drept comun, persoana nemultumita de solutia pronuntata se poate adresa în termen de cel mult 30 de zile de când a luat cunostinta de aceasta solutie, Sectiei pentru Controlul Respectarii Drepturilor si Libertatilor Fundamentale. Aceasta ultima instanta se va pronunta în termen de cel mult 2 luni.

(2) Orice persoana se poate adresa în prima instanta Curtii de Apel Bucuresti, cu drept de recurs la Sectia pentru Controlul Drepturilor si Libertatilor Fundamentale din cadrul Curtii Supreme de Justitie, pentru a cere desfiintarea organizatiilor prevazute la Art. 4, al. 5).

(3) În cazul încalcarii drepturilor si libertatilor fundamentale, persoana fizica lezata are calitatea de subiect de drept international, putându-se adresa, pentru apararea acestor drepturi si libertati, dupa epuizarea cailor de atac prevazute de dreptul intern, organelor jurisdictionale internationale a caror competenta a fost acceptata de Statul Român.

(4) Normele legale de orice fel existente la data intrarii în vigoare a prezentei Carte vor fi puse de acord cu Carta pâna cel mai târziu la 1 ianuarie 1992. Dupa aceasta data, toate normele legale contrare Cartei îsi înceteaza de drept valabilitatea.

Bucuresti, aprilie 1991