În aceste momente de mari tensiuni sociale si politice, de rezolvarea carora depinde nu numai viitorul imediat al societatii românesti, ci si destinul generatiilor viitoare, ne adresam Bisericii Ortodoxe Române, enoriasilor, preotilor si ierarhilor ei, cerându-le sa se implice direct în gravele probleme de ordin moral, social, confesional, care convulsioneaza tara.

Azi, mai mult decât oricând, în climatul de ura si dezbinare organizata, poporul nostru are nevoie de toleranta izvorâta din iubire si de întelegerea izvorâta din suferinta a crestinismului, de forta comunitara si unificatoare a Bisericii;

Azi, mai mult decât oricând, dupa atâtea decenii de umilire si degradare, de persecutii si coruptie, Biserica are nevoie de sprijinul, de respectul si adeziunea celor pe care îi pastoreste si în fruntea carora este în masura în care este alaturi de ei.

Societatea civila si comunitatea crestina sunt doua sfere care se întrepatrund, suprapunându-se în mare masura, de aceea apostolatul pentru renasterea spirituala si religioasa si cel pentru trezirea constiintei civice apar ca doua fete ale aceleiasi încrederi în puterea divina si în forta morala, care pot triumfa în sufletul omenesc.

Facem apel la Biserica Ortodoxa Româna sa intre – asa cum a facut-o în toate marile momente ale istoriei noastre – în lupta pentru trezirea spirituala si redresarea morala a poporului român, sa se implice în viata cetatii si, în numele credintei, sperantei si iubirii, cele trei virtuti cardinale ale crestinismului, sa înfrânga minciunea si intoleranta care ne dezbina, marturisind si propovaduind adevarul care ne face liberi si întelegerea aproapelui care ne va purifica.

Chemam slujitorii Bisericii sa dea exemplul participarii dezinteresate si misionare la viata publica si la asanarea morala a societatii;

Chemam slujitorii Bisericii sa propovaduiasca în numele lui Hristos, iubitorul de oameni, respectarea drepturilor omului – dintre care primul este dreptul la scânteia divina aprinsa prin nastere în fiecare din noi – sa ia apararea celor umiliti si dezamagiti, celor persecutati, nedreptatiti, mintiti, înselati, învatându-i ca lumea trebuie sa se schimbe, dar ca ea nu poate fi schimbata decât prin dragoste si ca nu putem fi cu adevarat liberi decât în masura în care ne supunem lui Dumnezeu.

În felul acesta, Biserica îsi va face în acelasi timp datoria fata de Dumnezeu si fata de popor, ridicându-se la înaltimea propriei misiuni si istorii si facând sa nasca în sufletele credinciosilor ei lumina stimei si a încrederii.

În felul acesta, luptatoare si gata de jertfa, cerând marturisirea înainte de iertarea pacatelor si asteptând învierea mortilor, pentru ca moartea lor sa nu fi fost în zadar, Biserica va fi alaturi de cei însetati de dreptate si de cei prigoniti pentru adevar, iar ei vor fi alaturi de ea, sub semnul Crucii si al convingerii ca nu putem reusi decât împreuna.

Bucuresti, ianuarie 1992