Ana Blandiana

Arhitectura valurilor, București: Cartea Românească, 1990

Poezii selecționate

Fruntea mea e o piatră

Peste care trec şi se-ntorc

Valurile fluxului şi ale refluxului,

O spală şi o tocesc,

O sculptează,

O fac nisip,

Se scurg printre firele lui

Tot mai fine,

Tot mai fără chip,

La dus şi la-ntors

Sub razele lunii

Coborâte în bernă

O piatră de mult dispărută

Şi uitată de mult

Sub mişcarea insultei, eternă.

Oasele mele de-argint

În jurul cărora

Se torc lungi orbite de sori

Luminând disperării,

Simt că se-apropie ora

Anunţată de atâtea ori.

Totul e pregătit,

Înşiră-ţi, stăpâne,

Generaţiile mute de sclavi

Sub catarg!

Valurile mării se trag

Ca nişte gingii bătrâne

De pe dinţii bolnavi.

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături

Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar

Când somnul bont la care-s condamnată

Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

 

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa

Cum ţii să nu se verse un potir

Şi pune-ţi gura peste gura mea:

Inspiră ţipătul care-l expir,

 

Să nu se-audă hohotul de plâns

Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;

Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă

Valul de spaimă care creşte-n jur

 

Şi duce totul, şi în urma lui

Rămâne doar moloz şi ghilimele,

Şi se chircesc bolnave şi se sting

Şi soarele şi celelalte stele…

Şi iată, bisericile

Pornesc să alunece pe asfalt

Ca nişte corăbii

Încărcate de spaimă,

Cu turnul catarg

Şi pânze umflate

De vântul

Bătând mereu din altă direcţie,

Încât,

Dacă mergi neatent pe stradă,

Poţi fi oricând călcat de o biserică

Înnebunită,

Grăbită să se ascundă.

Maibinele şi mairăul

Nu există.

Ele sunt doar fantasme,

Visuri fără măsură

Ale binelui şi ale răului,

Promisiuni

Menite să amâne clipa

Înspăimântătoare

În care am putea descoperi

Că nici binele, nici răul

Nu există,

Ci sunt numai fantasme,

Visuri fără măsură

Ale unor şi mai neînsemnate,

Şi mai ambigue

Adverbe.

Să nu mă grăbesc,

Să las timpul să treacă,

Fiecare secundă-n cădere

Erodează puţin

Suferinţa.

Să aştept.

Fiecare val ce se sparge

Sapă în stânca

De care-s înlănţuit,

Fiecare fir de rugină

Subţiază lanţul.

Într-un mileniu, în două,

Stânca va fi nisip,

Fierul verigilor pulbere,

Oasele mele, molecule de calciu

Risipite în apă,

Suferinţa nimic.

 

N-am altă Ană,

Mă zidesc pe mine,

Dar cine-mi poate spune că-i destul,

Când zidul nu se surpă de la sine,

Ci-mpins de-o toană

De buldozer somnambul

Înaintând de-a valma prin coşmar.

Şi iar zidesc

Cum aş zidi un val,

A doua zi iar,

A treia zi iar,

A patra zi iar,

O mănăstire pururea lichidă

Sortită să se năruie la mal;

Şi iar zidesc,

O, var

Şi cărămidă

Şi, fără de prihană,

O făptură

Ca armătură

Visului infam:

N-am altă Ană

Şi pe mine chiar

Din ce în ce mai rar

Mă am.

Cuprins

 Cursa,  Arhitectura-n miscare,  Semnal,  Seism, Trecere,  Fruntea mea,  Ora,  Dies ille,Dies irae,  Topirea la rece,  Drum,  Tablou,  De dragoste,  Omphalos,  Viermi calatori,  Somnul,  Subiect,  Pe nevazute,  De-a v-ati ascunselea,  Un lant,  Fara un gest,  Refren, Sistematizare,  Fara nume (I),  Martorii,  Un infern,  Si in oglinda,  Luna plina,  Exasperarea,  Sub insula,  Punctul batran,  A lovi,  Gara de nord,  Campia,  Statuile, Model,  In miscare,  Rand pe rand,  Singur,  Masura,  In teaca,  Molecule de calciu,  Arta de a muri,  Sunete de pamant,  Cazut in cer,  De-a valma,  Inscriptie,  Cu capul in jos,  Prin nefiinta,  O linie dreapta,  Numaratoare inversa,  Singuratate,  Un vazduh mai putin incarcat, Mormantul de-afara,  Din ce in ce,  Pasarea deschisa,  Din haos,  Gol sfasiat,  Colosseum,  Orologii pe sine, Ca o spuma,  Fara nume (2),  In jar,  xxx,  Retorica, Ca valurile,  Clio,  Liant,  Termometru,  Gramatica, Obsesie,  Balada.

Referințe critice

• Cornel Moraru, „Voluptatea jertfei”, în Vatra, anul XX, nr. 230, mai 1990
„Ultimul volum al Anei Blandiana, Arhitectura valurilor, oferă un exemplu de radicalizare morală în limitele unei formule lirice bine cunoscute, inconfundabile. Poeta, torturată de imaginea unei realități degradate, este acum o conștiință invulnerabilă, mizând – se pare – totul pe cartea curajului. Faptul este echivalent cu un nou pact, desigur tensionat, cu realul. Mulți se întreabă dacă lirica sa are de câștigat sau de pierdut de aici. Deși datate (cf. prefața), poemele acestea nu ni se par conjuncturale. Au mai degrabă semnificația unui nou început, a unei adevărate resurecții, fără să anuleze – cred – nimic din ce a scris înainte poeta. Introduc doar, mai pregnant, dimensiunea etică în ecuația lirică. Vindecă de gratuitate.”
• Florin Manolescu, „Poezia exasperării”, în Luceafărul, 2 mai 1990
• Cornel Ungureanu, „Mesaj de pe malul celălalt”, în Orizont, 11 mai 1990
„E greu să scrii despre acest volum arestat o bună bucată de vreme fără să te oprești asupra fenomenului Blandiana. Fără să iei în considerare starea de excepție pe care o reprezintă, în literatura de azi, această poetă[…] Prea multe dintre vedetele anilor șaizeci au intrat în maturitatea aducătoare de ranguri și poziții sociale, abandonând tocmai această idee: că el, poetul, e deasupra întâmplărilor zilnice ale puterii. Că el e deasupra tranzacțiilor cu puterea. Ana Blandiana a refuzat mereu onoarea administrativă. După revoluție, nu și-a valorificat extraordinara popularitate. Dimpotrivă, n-a vrut să adauge vreun titlu titlului de poet. A rămas consecventă ideii morale pe care o reprezintă. Fiecare scriitor al anilor șaizeci s-a specializat, cu timpul, într-un limbaj dublu. Dar nici un scriitor al acestei generații nu a dat acestui limbaj autoritatea pe care i-a dat-o Ana Blandiana. Nici un scriitor nu a invitat, cu atâta consecvență, la o lectură subversivă.”
• Al. Cistelecan, „De la viziune la atitudine”, în Contemporanul. Ideea europeană, 11 mai 1990
• Ioan Holban, „Documente ale memoriei colective”, în Luceafărul, nr. 23, 8 iunie 1990
• Gheorghe Perian, „Receptivitatea complice”, în Vatra
• Alex. Ștefănescu, „Puritatea subversivă”, în Flacăra, aprilie 1990;