Ana Blandiana

Persoana întâia plural, Editura pentru Literatură, 1964
Volum nereprezentativ din cauza intervențiilor cenzurii.

Poezii selecționate

Din oglindă mă privea un trup firav

Cu claviatura coastelor distinctă,

Inima-apăsa pe clape grav

Și-ncerca să-apară în oglindă.

 

 

N-am văzut-o niciodată, dar știam,

Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă

(Precum inima salcâmului din geam

Coșul pieptului de crengi o face frunză).

 

 

Mă-ntrebam de unde l-a-nvățat și dacă

E aievea cântu-i uniform,

Și ca nu cumva în somn să tacă,

Mi-era frică seara să adorm.

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi și ploile calme,

Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei,

Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit.

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă.

Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,

Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații.

Știu că-i urât să spui „Sunt cea mai frumoasă femeie”,

E urât și poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă „Sunt cea mai frumoasă femeie”.

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Și-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Și rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Ești departe plecat și eu te aștept,

Și tu știi că te-aștept,

Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să aștept

Și totuși aștept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Și toți trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poți să te-ndrăgostești fulgerător,

Toți trecătorii sunt îndrăgostiți,

Toți trecătorii de mine sunt îndrăgostiți

Și eu te aștept.

Doar tu știi –

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi și ploile calme,

Ploile feciorelnice și ploile-dezlănțuite femei…

 

Vântul tânăr a furat hainele copacilor

Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,

Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,

Să schelălăie tragic și tâmp.

 

Țepeni și negri, cu pielea urâtă,

Cu virilitatea de mult rătăcită prin zbârcituri

Copacii impudici sunt caricatura hilară

A îmbătătoarei păduri.

 

Dar sub mângâierea savantă a ploii,

Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop

Încep să își joace pe șolduri inelele anilor,

Zănatici dansând hoola-hop.

Referințe critice

„Cu o amprentă de certă originalitate, poezia Anei Blandiana […] se definește cu o îndrăzneală într-adevăr rimbaldiană, printr-o transfigurare de gravă și reală originalitate a ideilor, printr-o mai întotdeauna surprinzătoare vibrație lirică în profunditate, printr-o sinceritate internă a gândirii.” (George Ivașcu, în Contemporanul, 1964)