Dragi copii, sânt amarâtă de tot,
Sânt atât de tristă,
Că nici nu mai scot
Nasul din batistă.

Tocmai am aflat
O veste îngrozitoare,
Nici n-o s-o credeți:
Arpagic s-a făcut mare.

Nu v-aș fi spus și vouă nenorocirea,
Dacă n-ar fi devenit un cotoi în toată firea.

Abia dacă a împlinit anul
Și s-a făcut coșcogeamite motanul

Mustăcios ca un moș și gros ca un boloboc,
Nu mai vrea să se joace deloc,

Ba eu presimt o întreagă tragedie:
Cred ca nici nu mai știe!

Ca sa-l încerc, i-am întins două ghemotoace
Cu care-i plăcea sa se joace,

Și ce credeți c-a făcut?
Ei bine, la început

S-a uitat la ele doar
Ca pisica-n calendar;

Apoi le-a mirosit pe fiecare,
Sa vadă dacă nu-s de mâncare;

Și-n cele din urmă, plictisit de moarte,
A trecut mai departe.

Spuneți și voi oricui, să se mire,
Dacă nu e o adevărată nenorocire.

Cine-a pomenit o năpastă mai mare
Decât o asemenea transformare:

Dintr-un pisoi ghiduș și jucăuș n-a rămas
Decât un motan fără nici un haz!