Ana Blandiana

A treia taină, București: Editura pentru Literatură, 1969

Poezii selecționate

Adusă la marea judecată

Care se termină prin trimiterea pe pământ,

Eu, găsită nevinovată,

Am primit dreptul

Să mă aleg pe mine.

Dar nu bărbat, și nu femeie,

Și nici un animal n-am vrut să fiu,

Și nici pasăre, și nici o plantă.

Se-aud secundele căzând

Din marele drept de-a alege.

Se-aud lovindu-se de piatră:

Nu, nu, nu, nu.

Zadarnic adusă la judecată,

Zadarnic nevinovată.

Nu pot împiedica ziua să aibă douăzecișipatru de ore.

Pot doar spune:

Iartă-mă pentru durata zilei;

Nu pot împiedica zborul fluturilor din viermi,

Pot doar să te rog să mă ierți pentru viermi, pentru fluturi;

Iartă-mă că florile se fac fructe, și fructele sâmburi,

Și sâmburii pomi;

Iartă-mă că izvoarele se fac fluvii,

Și fluviile mări, și mările oceane;

Iartă-mă că iubirile se fac nou-născuți,

Și nou-născuții singurătăți, și singurătățile iubiri…

Nimic, nimic nu pot să împiedic,

Toate-și urmează destinul și nu mă întreabă,

Nici ultimul fir de nisip, nici sângele meu.

Eu pot doar spune –

Iartă-mă.

Neînțeles, cum numai lucrurile copilăriei pot fi

Definitiv întinerit prin plecare,

Câte secunde în viața mea m-am gândit

La bărbatul cu numele Gheorghe,

Copilul cu numele tată?

Credea că munților dintr-un moment în altul

Picioare ca păianjenilor le vor crește

Și vor umbla după credința sa:

Credea că-n piept sub gratii moi de os

Purtăm cu toții colonii de păsări

Care așteaptă clipa fericită

Când ne vom hotorî să ne zdrobim;

Credea că viața ca semințele-ngropată

Naște în anii următori păduri…

Nu bateți din aripi, voi cete îngerești,

Nu rostiți adevăruri sub pleoapele lui.

Fiți cuminți, îngeri mici, lăsați-l să doarmă.

Fiți buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă.

Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați

Pe naivul meu tată,

Pe tragicul Gheorghe.

…Să fie o dimineață copilăroasă și moale

Prin care, trecând, lumina să scoată

Foșnet de frunză uscată;

Să miroase-n odaie

A creioane ascuțite prelung

Și-a hârtie neîncepută;

Din gânduri, din dragoste

Sau numai din somn trezindu-mă

Bucuroasă, buimacă

Să trag pe mine o haină,

Să ies năucită în stradă

Cu picioarele goale-n pantofi

Și să întreb fericită:

Știți cumva în ce an suntem?

Sunt

asemenea

nisipului clepsidrei

care

poate fi timp

numai

în

cădere

S-au stins profeții în pustie

Și îngeri cu aripile-atârnând

Sunt duși încolonați

Și strânși în piețe.

Vor fi judecați în curând.

Vor fi întrebați: ce păcat,

Le-a alungat făpturile din ceruri?

Ce vină? Ce trădare? Ce greșeală?

Ei, cu o ultimă iubire,

Ne vor privi încețoșați de somn

Și n-or găsi drăceasca îndrăzneală

De-a mărturisi că îngerii cad

Nu din păcat, nu din păcat,

Ci din oboseală.

Durere limpede, moarte m-a-ntors

În brațele tale supus, aproape copil.

Tu nu știi dacă trebuie să mulțumești

Sau să plângi

Pentru fericirea aceasta,

Mamă.

Trupul meu, dezghiocat din taină,

Este numai al tău.

Dulci lacrimile tale îmi picură pe umăr

Și mi se strâng cuminți lângă claviculă.

Ce bine e!

Neînțelesele peregrinări și cuvintele,

Ucenicii de care ești mândră și care te sperie,

Tatăl, bănuitul, nerostitul, veghind,

Toate-s în urmă.

Liniștită de suferință-nțeleasă

Mă ții în brațe

Și pe furiș

Mă legeni ușor.

Leagănă-mă, mamă.

Trei zile numai sunt lăsat să m-odihnesc

În moarte și în poala ta.

Va veni apoi învierea

Și din nou nu-ți va mai fi dat să-nțelegi.

Trei zile numai,

Dar până atunci

Mi-e atât de bine

În poala ta coborât de pe cruce,

Încât de nu mi-ar fi teamă că te-nspăimânt,

Lin mi-aș întoarce gura

Spre sânul tău, sugând.

Cuprins

Nealegere Umilință Voi știți ceva Legături Pasărea Hotarul Ochiul închis Oh, râzând De bună voie Nordul Călătorie Numai iubirea Requiem Cântec Iubire Cumintele animal Bătrâni, sihaștrii Dorința Iarba Departe Condiție Ochii statuilor Psalm Oboseală Cât mai e timp Alternativă Elegie Totul simplu Nehotărâre Contratimp Cădere Pietà